Cuprins 7 secțiuni
Nazofibroscopia este o examinare endoscopică făcută de medicul otorinolaringolog (ORL), în care un tub extrem de subțire și flexibil, numit fibroscop, trece prin nas și arată pe un ecran nasul, rinofaringele, faringele și laringele, adică „cutia vocală”. Dacă tubul coboară mai jos, până la corzile vocale, examinarea se numește și laringoscopie flexibilă. Este una dintre cele mai scurte proceduri endoscopice, se face în cabinet, în picioare sau pe un scaun, și nu cere nici post, nici sedare.
Dacă ai răgușeală de mai multe săptămâni, o senzație de nod în gât, nas înfundat pe o singură parte sau sforăit care deranjează, medicul poate propune acest examen. Mai jos afli ce vede el, cum decurge totul și ce poți face ca să fie mai ușor. Pentru familia mai largă de proceduri, vezi ghidul despre endoscopie. Textul este general și nu înlocuiește consultul.
Ce este nazofibroscopia și ce structuri arată?
Nazofibroscopia arată căile aeriene superioare de la nas până la laringe, în culori reale, într-o imagine mărită. Spre deosebire de o oglindă laringiană veche sau de o privire în gât cu lanterna, camera ajunge acolo unde ochiul nu poate vedea.
Structurile examinate, în ordinea parcursului:
- fosele nazale și meatele, locul unde se deschid sinusurile;
- rinofaringele, zona din spatele nasului, unde se află vegetațiile adenoide și deschiderea trompei lui Eustachio;
- orofaringele și baza limbii;
- laringele, cu corzile vocale și epiglota, mica „clapetă” care protejează căile respiratorii la înghițire.
Termenii medicali se explică la fața locului. Cere medicului să îți arate imaginea pe ecran; mulți pacienți apreciază acest lucru.
Când recomandă medicul această examinare?
Medicul o recomandă când simptomele sugerează o problemă care nu se vede la examenul simplu al gâtului sau al nasului. Nu e o investigație de rutină pentru orice guturai.
| Simptom | Ce poate verifica medicul |
|---|---|
| Răgușeală de peste câteva săptămâni | aspectul și mișcarea corzilor vocale |
| Senzație de nod sau corp străin în gât | faringele și baza limbii |
| Nas înfundat persistent, într-o parte | deviație, polipi, formațiuni |
| Sângerări nazale repetate | locul sângerării |
| Sforăit, pauze în respirație la somn | zona din spatele nasului și a limbii |
| Dificultăți la înghițire | zona de trecere spre esofag |
Dacă răgușeala persistă mai mult de câteva săptămâni, mai ales la fumători, nu o amâna; este un motiv clasic de a vedea corzile vocale. Dacă înghițirea este dificilă, medicul ORL poate coordona investigația cu cea digestivă, de exemplu cu o gastroscopie.
Cum decurge examinarea?
Examinarea durează de obicei 1–3 minute și se face în cabinet, cu pacientul așezat pe scaun. Medicul poate pune în nas un spray cu anestezic local și un decongestionant, apoi trece tubul subțire pe una dintre fose, privește și, la nevoie, îți cere să rostești o vocală sau să înghiți.
Te vei afla treaz, vei respira normal și poți vorbi, dacă medicul îți cere. Nu se folosește sedare. Anestezia locală, adică amorțirea doar a zonei, e explicată pe larg în Anestezia locală: cum acționează și ce simți în timpul ei.
Ce ți se poate cere în timpul examinării
Pentru a vedea cum se mișcă laringele, medicul poate cere: „spune «iiii»”, „respiră pe nas”, „înghite”, „spune «aaa» cât poți de lung”. Sunt mișcări simple, iar răspunsul tău îl ajută să observe corzile vocale în acțiune.
Sfat: Cere ca medicul să-ți spună dinainte când urmează să ceară ceva, ca să nu fii luat prin surprindere. Respirația lentă pe gură ajută la relaxare.
Ce simți și cum faci față disconfortului?
De obicei simți presiune, gâdilat sau o senzație de strănut, iar uneori ochii lăcrimează. Durerea reală e rară. Disconfortul principal vine din faptul că tubul trece printr-un loc îngust, dar anestezicul local reduce sensibilitatea.
Ce te ajută:
- să te așezi cu spatele drept și capul sprijinit;
- să respiri calm, pe gură;
- să nu încerci să „ajuți” mișcând capul brusc;
- să anunți medicul dacă ți se face rău sau ai nevoie de pauză.
Dacă ai un nas foarte îngust sau ai avut o operație, spune medicului; poate alege nara mai largă sau un tub mai subțire.
Ce urmează după nazofibroscopie?
După examinare îți reiei imediat activitățile, pentru că nu s-a folosit sedare. Anestezicul local amorțește gâtul pentru scurt timp, așa că medicul poate recomanda să aștepți o jumătate de oră înainte să mănânci sau să bei, ca să nu te îneci.
Rezultatul este discutat pe loc: medicul îți spune ce a văzut și ce urmează, fie tratament, fie investigații suplimentare (de exemplu o biopsie, o imagistică sau un consult la alt specialist). Dacă îți dă un raport scris, termenii pot părea tehnici, dar logica lor se află în Raportul unei investigații imagistice: cum îl citești.
Când nu se face sau se amână
Examinarea se amână de obicei în cazul unei infecții acute severe, cu dureri mari, sau al unei sângerări active. Spune medicului dacă ești alergic la anestezice locale sau dacă iei anticoagulante, deoarece sângerarea nazală poate fi mai ușor provocată.
Cum diferă de alte proceduri endoscopice?
Spre deosebire de gastroscopie sau bronhoscopie, nazofibroscopia nu merge în profunzimea organelor, nu cere post și nu cere sedare. Are rolul de a vedea partea de sus a căilor respiratorii. Dacă medicul bănuiește ceva mai jos, în trahee și plămâni, poate recomanda ulterior o bronhoscopie, examinare cu pregătire mai amplă.
Întrebări frecvente
Nazofibroscopia doare?
De regulă nu. Poți simți presiune sau gâdilat în nas, dar anestezia locală le reduce, iar examinarea durează puțin.
Trebuie să fiu nemâncat?
În general nu, nazofibroscopia nu cere post. Totuși, urmează indicațiile cabinetului în care mergi.
Pot conduce după examinare?
Da, pentru că nu se folosește sedare. Evită doar să mănânci sau să bei imediat, cât timp gâtul e încă amorțit.
Se poate face la copii?
Da, cu fibroscoape foarte subțiri și cu răbdare, mai ales pentru vegetații. Medicul alege varianta potrivită vârstei.
Ce diferență e între nazofibroscopie și laringoscopie?
Nazofibroscopia privește în primul rând nasul și zona din spatele lui, iar laringoscopia se uită la laringe și la corzile vocale. În practică, aceeași examinare le poate cuprinde pe amândouă.
