Endoscopia: ghid complet despre tipuri, pregătire și riscuri

Endoscopia este o examinare în care medicul privește direct în interiorul unui organ cu ajutorul unui endoscop, un tub subțire și flexibil (uneori rigid) care are la vârf o cameră video și o sursă de lumină. Endoscopul pătrunde pe o cale naturală, prin gură, nas, anus sau uretră, astfel încât nu e nevoie de nicio incizie. Spre deosebire de o investigație imagistică, care arată organul din afară, endoscopia îi permite medicului să vadă mucoasa în culori reale și, foarte important, să acționeze pe loc: să ia o mostră de țesut, să îndepărteze un polip sau să oprească o sângerare.

Ghidul de față este punctul de plecare al secțiunii de endoscopie de pe GhidulClinicii. Află ce tipuri de endoscopie există, de ce le recomandă medicul, cum te pregătești, ce variante de sedare există, ce se întâmplă în ziua procedurii, care sunt riscurile reale și cum primești rezultatul. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultul de specialitate: medicul gastroenterolog, pneumolog sau urolog decide dacă examinarea ți se potrivește și cum se face în cazul tău.

Ce este endoscopul și cum funcționează

Endoscopul modern este un instrument video: camera din vârf transmite imaginea pe un monitor, iar medicul manevrează tubul din butoanele de la mâner. Vârful se poate îndoi în toate direcțiile, ceea ce permite inspectarea fiecărui pliu al mucoasei.

Componentele principale

Un endoscop flexibil are câteva elemente pe care merită să le cunoști, pentru că explică ce simți în timpul examinării:

• camera și lumina din vârf, care produc imaginea mărită a mucoasei;
• canalul de insuflație, prin care medicul introduce aer sau dioxid de carbon (CO2) ca să destindă organul și să vadă pereții; de aici vin senzația de balonare și eructațiile de după;
• canalul de spălare și aspirație, care curăță lentila și îndepărtează lichidele;
• canalul de lucru, un tub îngust prin care trec instrumente fine: pense de biopsie, anse pentru polipi, ace, clipuri.

Endoscopia flexibilă și cea rigidă

Majoritatea examinărilor făcute în ambulatoriu folosesc endoscoape flexibile, care urmează curburile tubului digestiv sau ale bronhiilor. Endoscoapele rigide se folosesc mai ales în sala de operație, de exemplu la unele intervenții pe vezica urinară, la bronhoscopia rigidă pentru extragerea unui corp străin sau în chirurgia minim invazivă (laparoscopie, artroscopie), unde instrumentul intră printr-o incizie mică. Acest ghid se ocupă de endoscopia flexibilă, prin căi naturale.

Igiena și dezinfecția

Endoscoapele sunt reutilizabile și trec după fiecare pacient printr-un proces standardizat de curățare și dezinfecție de nivel înalt, în mașini dedicate, iar accesoriile care intră în țesut, cum ar fi pensele de biopsie, sunt de obicei de unică folosință. Dacă ai nelămuriri, poți întreba echipa cum se face reprocesarea; este o întrebare legitimă.

Tipurile principale de endoscopie

Fiecare tip de endoscopie poartă numele organului examinat, iar diferențele țin de calea de acces, de durată și de nevoia de sedare. Tabelul de mai jos este orientativ; durata reală depinde de ce găsește medicul și de procedurile făcute pe loc.

Endoscopia digestivă superioară

Gastroscopia, numită medical esofagogastroduodenoscopie, examinează esofagul, stomacul și prima parte a intestinului subțire, duodenul. Este scurtă și se poate face fie doar cu un spray care amorțește gâtul, fie sub sedare. Pașii, senzațiile și ce urmează după sunt explicate în Gastroscopia: cum decurge și ce simți în timpul examinării.

Endoscopia digestivă inferioară

Colonoscopia examinează tot intestinul gros și cere o pregătire riguroasă a intestinului cu o zi înainte. Rectosigmoidoscopia este o variantă mai scurtă, limitată la ultima porțiune. Desfășurarea, pas cu pas, este în Colonoscopia: cum decurge examinarea, pas cu pas, iar dacă te întrebi ce alternative există, citește comparația dintre colonoscopia virtuală și cea clasică.

Intestinul subțire și examinările speciale

Intestinul subțire are câțiva metri lungime și e greu de atins cu un endoscop obișnuit. Pentru el există capsula endoscopică, o cameră miniaturală pe care o înghiți, și enteroscopia cu balon, o endoscopie specială făcută de echipe cu experiență. Ecoendoscopia combină endoscopul cu o sondă de ultrasunete, iar colangiopancreatografia retrogradă endoscopică (ERCP) este o procedură terapeutică pe căile biliare și pancreatice, făcută în centre specializate.

Endoscopia în afara tubului digestiv

Pneumologul examinează traheea și bronhiile prin bronhoscopie, iar urologul examinează uretra și vezica urinară prin cistoscopie. Medicii ORL folosesc endoscoape subțiri pentru nas, faringe și laringe, de obicei direct în cabinet.

Endoscopia diagnostică și endoscopia terapeutică

O endoscopie poate fi doar diagnostică, adică medicul privește și documentează, sau terapeutică, atunci când tratează ceva în aceeași ședință. De multe ori începe ca examinare diagnostică și devine terapeutică dacă medicul găsește o leziune care se poate rezolva pe loc, în limitele consimțământului semnat.

Procedurile făcute în timpul endoscopiei

• Biopsia: prelevarea unor fragmente mici de mucoasă, de câțiva milimetri, care merg la laboratorul de anatomie patologică. Nu doare și nu înseamnă automat o suspiciune gravă; detalii în Biopsia în timpul endoscopiei: de ce se face și ce înseamnă.
• Polipectomia: îndepărtarea unui polip cu o ansă sau o pensă, explicată în Polipectomia endoscopică: cum se îndepărtează polipii.
• Hemostaza: oprirea unei sângerări cu clipuri, injectare sau coagulare.
• Ligatura varicelor esofagiene: aplicarea unor inele elastice pe vene dilatate.
• Dilatarea: lărgirea unei îngustări cu un balon.
• Extragerea corpilor străini: de exemplu, un os de pește sau un obiect înghițit accidental.
• Montarea unei proteze (stent) într-o zonă îngustată.

De ce contează pentru tine

Faptul că medicul poate trata pe loc înseamnă, adesea, o singură procedură în loc de două. De aceea, la programare, ți se cere să semnezi un consimțământ care descrie și gesturile terapeutice posibile, iar unele medicamente, mai ales anticoagulantele, trebuie discutate din timp.

Când recomandă medicul o endoscopie

Medicul recomandă o endoscopie atunci când trebuie să vadă direct mucoasa unui organ, să ia o probă de țesut sau să trateze o leziune, după ce te-a consultat și, de multe ori, după analize sau investigații imagistice. Decizia este individuală și ține cont de vârstă, istoric, simptome și rezultatele anterioare.

Câteva situații frecvente în care medicul poate discuta o endoscopie:

1. simptome digestive persistente sau care se schimbă, pe care medicul vrea să le lămurească;
2. o anemie a cărei cauză nu e clară sau sânge în scaun;
3. dificultate la înghițire sau scădere în greutate neexplicată;
4. screeningul cancerului colorectal, adică verificarea unor persoane fără simptome, de la o anumită vârstă, conform recomandărilor medicului;
5. supravegherea unei afecțiuni deja cunoscute sau a unor polipi îndepărtați anterior;
6. tuse persistentă, sânge în spută sau imagini neclare la CT, pentru bronhoscopie;
7. sânge în urină sau infecții urinare repetate, pentru cistoscopie.

Lista nu servește la autodiagnostic: aceleași simptome pot avea cauze foarte diferite, iar medicul decide dacă e nevoie de endoscopie, de o investigație imagistică sau de altceva. Pentru comparația cu metodele care privesc din exterior, vezi ghidul investigațiilor imagistice.

Atenție: Vărsăturile cu sânge sau cu aspect de zaț de cafea, scaunul negru ca păcura, sângerarea abundentă prin anus, durerea abdominală foarte puternică sau leșinul sunt urgențe. Sună la 112, nu aștepta o programare pentru endoscopie.

Pregătirea pentru endoscopie

Pregătirea depinde de tipul examinării, dar are câteva elemente comune: post de câteva ore, discutarea medicamentelor cu medicul și organizarea transportului dacă primești sedare. Instrucțiunile primite de la unitatea unde faci procedura au întotdeauna prioritate, pentru că protocoalele diferă.

Medicamentele

Câteva categorii de medicamente cer o discuție cu medicul înainte: anticoagulantele și antiagregantele plachetare (care subțiază sângele), insulina și antidiabeticele orale, suplimentele cu fier (înnegresc scaunul și pot îngreuna pregătirea intestinului). Nu opri și nu modifica singur niciun tratament; medicul care ți l-a prescris și medicul endoscopist hotărăsc împreună. Ghidul Medicamentele înainte de o procedură: ce discuți cu medicul te ajută să pregătești discuția, iar regulile postului sunt explicate în Postul înainte de investigații: de ce se cere și cum îl ții.

Pregătirea intestinului

Pentru colonoscopie, calitatea pregătirii decide cât de mult vede medicul. Un intestin rămas cu resturi poate ascunde leziuni și poate duce la repetarea examinării. Pașii, dieta și împărțirea soluției în două prize sunt descriși în Pregătirea intestinului pentru colonoscopie: cum decurge.

Sfat: Cu o săptămână înainte, citește instrucțiunile de pregătire de la cap la coadă și notează în calendar fiecare pas: ziua de început a dietei, ora la care iei soluția, ora ultimelor lichide. Cele mai multe pregătiri ratate vin din instrucțiuni citite în grabă, în seara dinainte.

Sedarea și anestezia

Sedarea înseamnă administrarea unor medicamente care te relaxează și îți reduc disconfortul în timpul procedurii, de la o stare de somnolență ușoară până la un somn profund. Alegerea nivelului depinde de tipul examinării, de starea ta de sănătate, de preferința ta și de organizarea unității.

În timpul sedării ești monitorizat continuu: pulsoximetru pe deget pentru oxigen, tensiune arterială, puls și, adesea, oxigen pe o canulă nazală. Sedarea profundă cu propofol este administrată, în multe unități, de o echipă de anestezie și terapie intensivă (ATI). Diferențele dintre variante, avantajele și ce urmează după sunt detaliate în Sedarea în endoscopie: tipuri, avantaje și ce urmează după.

După orice sedare nu conduci, nu lucrezi cu utilaje și nu semnezi documente importante până a doua zi, iar acasă te însoțește un adult. De ce reflexele rămân încetinite mai mult decât crezi afli din Condusul și munca după sedare: de ce ai nevoie de însoțitor.

Ziua procedurii, pas cu pas

În ziua endoscopiei treci prin câteva etape previzibile, iar timpul total petrecut în unitate este mai mare decât durata examinării propriu-zise, adesea între una și trei ore cu tot cu recuperarea.

1. Primirea: ți se verifică identitatea, trimiterea și respectarea postului sau a pregătirii.
2. Discuția cu medicul: confirmi alergiile, medicamentele, bolile cronice, ultima masă și ultima doză de anticoagulant, dacă iei.
3. Consimțământul informat: semnezi documentul care descrie procedura, gesturile posibile și riscurile. Este momentul să pui orice întrebare.
4. Pregătirea în sală: scoți ochelarii, protezele dentare mobile și bijuteriile din zona examinată; dacă primești sedare, ți se montează o branulă în venă.
5. Examinarea: stai de obicei culcat pe partea stângă la endoscopia digestivă, iar asistenta te ajută să păstrezi poziția.
6. Recuperarea: după sedare rămâi sub supraveghere până te trezești complet, de regulă între 30 și 60 de minute.
7. Discuția de plecare: primești raportul endoscopic, instrucțiunile pentru acasă și, dacă s-au luat biopsii, informații despre când vine rezultatul.

Ce simți în general

Fără sedare, cele mai frecvente senzații sunt presiunea, balonarea și nevoia de a elimina gaze sau de a râgâi, din cauza aerului insuflat. Mucoasa tubului digestiv nu este sensibilă la tăiere sau la ciupire în felul pielii, motiv pentru care biopsiile și polipectomiile nu dor. Cu sedare, cei mai mulți pacienți nu își amintesc mare lucru din examinare.

Riscuri și complicații

Endoscopia diagnostică este considerată o procedură sigură, iar complicațiile serioase sunt rare; riscul crește puțin atunci când medicul face și proceduri terapeutice, cum ar fi îndepărtarea unui polip mare. Echipa îți explică riscurile concrete pentru cazul tău în momentul consimțământului.

Ce poate apărea

• reacții la sedare: scăderea tensiunii sau a respirației, urmărite permanent prin monitorizare și corectate rapid;
• sângerare: de obicei mică și oprită pe loc, mai probabilă după biopsii multiple sau polipectomie; uneori apare cu întârziere, în zilele următoare;
• perforația: o fisură în peretele organului, complicație rară, dar serioasă, care poate necesita tratament spitalicesc;
• disconfort trecător: gât iritat după gastroscopie, balonare după colonoscopie, usturime la urinare după cistoscopie, tuse după bronhoscopie;
• aspirația: pătrunderea conținutului gastric în căile respiratorii, motivul principal pentru care se cere postul.

Semnele care cer reacție rapidă după procedură

Sună la unitatea unde ai făcut examinarea sau mergi la urgențe dacă, în zilele de după, apar: durere abdominală sau toracică puternică și în creștere, febră și frisoane, vărsături repetate, sângerare abundentă, scaun negru, dificultate la respirație sau la înghițire. Dacă simptomele sunt severe sau te simți rău brusc, sună la 112. Ce e normal și ce nu după examinarea colonului găsești în După colonoscopie: ce e normal și ce semne cer atenție.

Important: Riscul unei endoscopii trebuie pus mereu în balanță cu riscul de a nu afla ce se întâmplă. Dacă te îngrijorează procedura, discută cu medicul alternativele și ce s-ar pierde dacă alegi altă cale.

Rezultatele: raportul endoscopic și analiza histopatologică

După endoscopie primești de obicei două tipuri de rezultate: raportul endoscopic, imediat după examinare, și buletinul histopatologic, după câteva zile sau săptămâni, dacă s-au luat biopsii sau s-au îndepărtat polipi.

Raportul endoscopic

Raportul descrie ce s-a văzut în fiecare segment examinat, procedurile făcute, eventualele dificultăți (de exemplu, o pregătire incompletă a intestinului) și recomandările medicului. Poate conține și fotografii ale zonelor relevante. Dacă ai primit sedare, roagă-l pe însoțitor să asculte explicațiile, pentru că memoria imediată după sedare e nesigură.

Rezultatul biopsiei

Fragmentele prelevate sunt prelucrate în laboratorul de anatomie patologică, unde un medic anatomopatolog le examinează la microscop. Durata și conținutul buletinului sunt explicate în Rezultatul histopatologic: cât durează și ce conține. Rezultatul se discută cu medicul care a făcut endoscopia sau cu medicul care te-a trimis, pentru că el îl pune în contextul simptomelor și al altor investigații.

Ce faci cu documentele

Păstrează raportul, fotografiile și buletinul histopatologic împreună. La o endoscopie viitoare, mai ales la colonoscopiile de supraveghere, medicul are nevoie de ele ca să stabilească intervalul de control și să compare evoluția.

Ce merită reținut despre endoscopie

Endoscopia îi oferă medicului o privire directă asupra mucoasei și posibilitatea de a trata pe loc, fără incizii. Tipurile diferă după organ și cale de acces, pregătirea înseamnă de obicei post și, pentru colon, golirea completă a intestinului, iar sedarea face examinarea mult mai confortabilă. Complicațiile serioase sunt rare, iar rezultatul final vine adesea în două etape.

De reținut:

• endoscopia poate fi diagnostică și terapeutică în aceeași ședință;
• anunță din timp anticoagulantele, diabetul, alergiile și bolile cronice;
• respectă exact postul și pregătirea primite de la unitatea ta;
• după sedare nu conduci și ai nevoie de un însoțitor;
• semnele de alarmă de după procedură se tratează rapid, iar în urgență suni la 112;
• păstrează raportul endoscopic și buletinul histopatologic.